Munca nu este bine văzută în România “Sarcina fiscală efectivă este peste 45%. Spuneţi că prestaţi, că, creaţi, că, eu ştiu, consultaţi, dar în nici un caz nu spuneţi că munciţi”
Avocatul Gabriel Biriș își lansează prima carte despre fiscalitate. Un format original, două cărți într-una: “Despre Fiscalitate și Competitivitate ; Depre Fiscalitate şi Bun simţ”, cu o prefaţă semnată de Mugur Isărescu şi Florin Pogonaru.
Floare Comsea: Gabriel Biriş, poate că nimic nu este întâmplător, cum spuneai la lansarea cărţii, când în Piaţa Universităţii erau proteste, iar in momentul în care facem acest interviu, în urmă cu câteva ore, Primul-ministru Emil Boc si-a anuntat demisia.
Gabriel Biris: Aşa e, uite la asta nu m-am gândit
Eşti, de câţiva ani buni, o voce publică consistentă în abordarea fiscalitati, un domeniu complicat pentru multa lume. Ideea scrierii acestei carti in ce context s-a nascut?
Fiscalitatea este atât de complicată pe cât vrem noi să o facem. Dacă vrem să o facem foarte complicată, va fi foarte complicată, dacă vrem să obţinem rezultate printr-o abordare clară, concisă, avem şi opţiunea asta. Din păcate şi la nivel european şi la nivel românesc, s-a adoptat abordarea complicată. E de înţeles, legile sunt scrise de birocraţi, birocraţii vor să se autoreglementeze şi să-şi întărească poziţia în societate, de multe ori în dauna celor care îi susţin. Uneori si noi, consultantii, actionam in directia asta...
Practic, ideea cărţii a plecat de la munca mea irosită la programul fiscal şi la măsurile anticriză. Ca o paranteză, mie munca patriotică îmi poate da satisfacţii mai mari decât munca facturată. Dar munca în zadar mă enervează. În 2008, la fel ca şi în 2004, am participat activ la redactarea programului de guvernare pe partea de fiscalitate, de fiecare dată pentru formaţiunea câştigătoare.
In decembrie 2008, am vazut ca oamenii cu care lucrasem erau mai preocupati cu trasul sforilor ca sa ocupe pozitii decat cu redactarea legislatiei care sa implementeze programul, adica promisiunile facute, am scris eu cu colegii mei textul ordonantei – trebuie doar verificata si aprobata. Dupa cum stim, nu s-a intamplat nimic in decembrie 2008... Atunci mi-a venit ideea sa scriu cartea, initial am vrut sa dau „copy/paste” la Codul fiscal si sa il modific cu track changes, cu explicatii, si apoi sa il public asa. Pana la urma, am scris-o in aceasta vara pe prima:” Despre fiscalitate si competitivitate”, in cea de a doua, “Despre fiscalitate şi bun-simţ” am strâns articole scrise de mine din 2005 şi până în prezent.
Cât a contat opinia experţilor in masurile luate atunci?
Nu a contat aproape deloc.Măsurile luate au fost în cea mai mare parte cârpeli, măsuri luate pe genunchi, sub presiunea crizei.Or, în momentul în care eşti cu cuţitul la gât nu prea poţi să iei măsuri raţionale. Eu, de altfel, cred că am fost printre puţinii care am făcut o notă discordanta scriind de nevoia de competitivitate si crestere sanatoasa, cand parea ca pe plaiurile noastre a inceput sa curga laptele si mierea.. Se poate vedea asta şi din culegerea de articole din „Despre fiscalitate si bun simt”. Eu vorbeam din 2004 de nevoia de a impozita speculatiile, de a nu le incuraja prin neimpozitare, de nevoia de a incuraja munca eficienta, investitiile. Atrageam atentia asupra unor probleme care ulterior au si explodat drept in fata noastra.
In loc sa ia in 2008 masurile agreate in program, în 2009, Ministrul de Finanţe de atunci a introdus mult hulitul impozit minim, s-au introdus şi măsurile privind nedeductibilitatea TVA-ului la achiziţia de maşini şi combustibili si încă vreo câteva, s-au mai luat cateva măsuri care nu au ajutat în niciun caz mediul de afaceri, poate doar într-o mică măsură bugetul de stat. Debandada inceputa in 2009 a culminat în 2010 cu 13-14 modificări ale Codului Fiscal într-un singur an, trei într-o săptămână. Complet irational!
Tu avertizezi asupra unor posibile capcane în care se poate cădea în momentul în care s-a introdus cota unică, în 2004.
Păi cum ziceai şi tu. Poate nimic nu e întâmplător. Nu întâmplător primul articol selectat în „Despre fiscalitate şi bun-simţ” este de fapt singurul care nu este un articol scris de mine. Este transcrierea unei discuţii cu tine. La vremea respectivă îţi spuneam despre îngrijorarea mea cu privire la faptul că introducerea cotei unice ar putea fi o treabă făcută pe jumătate şi că dacă nu sunt tratate cum trebuie anumite probleme se va ajunge la scăderea drastică a veniturilor bugetare. Să ne aducem aminte că la începutul lui 2005, în principal datorită faptului că bunul simţ nu a existat în procesul de introducere al impozitului de 16% , Ministrul de atunci al finanţelor începuse să vorbească de creşterea TVA-ului. De ce? Pentru că, ce spuneam in discutia cu tine , apropo de anticipare, se şi întâmplase. Ce spuneam eu atunci? Spuneam aşa, că motivele pentru care veniturile bugetare vor scadea, sunt in principal trei: primul, contribuţiile sociale - mult prea mari pentru ca simpla reducere a impozitului să ducă automat şi la creşterea gradului de conformare voluntară. Spuneam atunci că trebuie introdus un plafon la un nivel rezonabil, nivel pe care atunci îl estimam a fi de maxim trei salarii medii. Si acum sustin acelasi lucru. Problema nu este rezolvata, nici astazi. Al doilea motiv erau microîntreprinderile, de care se abuza într-o veselie generalizata ... Imensa majoritate a salariilor mari erau deghizate in contracte de management cu microintreprinderi, strainii care nu puteau sa faca speculaţii imobiliare „pe persoana” foloseau microintreprinderi, profiturile erau „sifonate” catre microintreprinderi!
Explicatia?
E foarte simplu. Daca legiuitorul crează o cale cu o sarcină fiscală mult mai mică decat cea generala, comportamentul contribuabilului se va plia, va urma acea cale.
Fisuri legislative?
Da, practic, primele măsuri de combatere a abuzului de microîntreprinderI le-am văzut de-abia în 2007, când dacă mai ţii minte microîntreprinderile care depăşeau 100.000 de Euro în timpul anului deveneau plătitoare de impozit pe profit şi nu mai puteau fi folosite exclusiv pentru consultanţă. Revin, cel de al treilea motiv pentru care vorbeam atunci de scăderea veniturilor la buget erau speculaţiile imobiliare care erau neimpozitate. Toată lumea vindea şi cumpăra, tranzacţiile imobiliare erau facute pe persoane fizica, fie ca vorbim de vanzari de terenuri sau dezvoltari imobiliare... Nu au vrut sa le impoziteze, desi erau miliarde. Ca să ne dăm seama de amploarea fenomenului, în momentul în care fiscul a început în 2009 să controleze persoanele fizice care au făcut tranzacţii imobiliare, pretinzând că ar fi trebuit să plătească TVA-ul, am aflat că fiscul ştia ca in perioada 2005 - 2008 persoanele fizice au vândut imobile de aproape 85 de miliarde de lei, deci, la buget s-au pierdut peste 2 miliarde si jumatate de euro numai din impozitul pe venit. Suma aceasta, mare oricum, este probabil dubla daca ne uitam si la faptul că au mai fost şi niste probleme cu TVA-ul, au mai fost şi nişte probleme cu munca la negru în zona respectivă, ca suma asta nu include si speculaţiile făcute de cetateni străini folosind microîntreprinderi. In plus, dacă ne mai aducem aminte si că a existat o perioadă în care guvernul liberal de atunci a creat condiţii şi pentru companii să nu plătească impozitul pe profit, suma ar putea creste. Pierderi efective, nete la buget. Toate astea se intamplau intr-o perioadă în care aveam euforia finanţărilor ieftine, începusem să credem că laptele şi mierea şi-au găsit făgaşul pe plaiurile noastre mioritice, toată lumea era în extaz de cât de mult creşte România, iar eu vorbeam de competitivitate, de nevoia de a nu stimula speculaţiile, ci de a stimula investiţiile în producţie, de a stimula munca eficientă, într-o perioadă în care deficitele au explodat pe sentimentul ăsta, fals, creat de finanţarea ieftină. A început si îngrăşarea masivă a sistemului public, au început creşteri salariale în sectorul public foarte mari. Una peste alta s-au creat condiţiile ca efectul spargerii bulei să devină un dezastru pentru România.
Beneficiarii acestor carenţe fiscale?
Foarte multă lume.
Clientela politica?
Nu numai. A fost rezultatul unui conflict de interese. Interesul national era ţinerea sub control a deficitului pentru a nu supraîndatora ţara, pe de o parte si pe cealalta parte interesul personal al politicienilor care erau implicati in speculatii imobiliare si scriau legile fiscale. Este evident ca interesul national a pierdut. La fel s-a intamplat si în ceea ce priveşte păstrarea impozitului de 1% pentru câştigurile de capital sau cu pastrarea regimului ultra-permisiv pentru microintreprinderi.
In „Despre fiscalitate si bun simt” tu spui că în cercul legiutorilor existau oameni care aveau tranzacţii pe bursă...
Ştii cum se întâmplă. Din păcate oamenii nu înţeleg, nu fac diferenţa între interes pe termen scurt şi interes pe termen lung. Or, interesul, chiar şi interesul personal, poate fi slujit mult mai bine de măsuri care să servească interesului pe termen lung al ţării... De ce spun asta? Pentru că tu poţi să faci bani pe o perioadă limitată de timp, tu, în poziţia de, eu ştiu, fie şi legiuitor, poţi să faci bani uşor atâta timp cât toată lumea face bani. Dacă tu creezi condiţiile unei crize prin excepţii de la reglementare, practic subminezi stabilitatea veniturilor bugetare, creezi condiţiile ca ţara să nu mai meargă bine şi atunci îţi e mai greu să faci bani.
Bun, dar poate cel care legiferează gândeşte în alţi termeni, câştig acum si imi ajunge...
Din păcate vedem că niciodată nu ajunge. Senzaţia mea e că se migrează de la o căpuşerie la alta. În momentul în care s-a închis o anumită oportunitate, se deschid altele pentru ei şi de asta vedem şi criza politică în care ne aflăm în momentul de faţă. Dar asta e o discuţie în care sincer nu aş vrea să intrăm acum, nu are revista pagini pentru cate am de zis...
Asocierea fiscalitatii cu bunul simt, la prima vedere frapeaza.
Cred că bunul simţ în fiscalitate se traduce prin aplicarea cu consecvenţă a unor principii, principii care să fie construite pe baza unui interes public larg. Măsurile de politici publice, politica fiscală fiind una dintre ele, trebuie să fie înţelese şi acceptate de public, de contribuabili, altfel nu pot să aibă succes. La asta mă refer când zic de bun simţ. Nu poţi să supraimpozitezi munca, care reprezintă principala sursă de venit pentru cea mai mare parte a majoritatii cetăţenilor şi cea mai importanta sursa de crestere economica iar in acelasi timp să subimpozitezi câştigurile de capital, eventual speculative asa cum s-a facut mereu la noi. Iarăşi, nu poţi să aştepţi susţinere pentru reducerea impozitului pe venit dacă asta vine la pachet cu creşterea TVA-ului. De reducerea impozitului pe venit beneficiază în special cei cu venituri peste medie, iar de creşterea TVA-ului este afectată toată lumea, in special cei cu venituri mici. Din pacate, acestia din urma sunt si cei mai multi si in plus, nici nu beneficiaza de scaderea impozitului pe venit.
Nedreptate socială?
Idee de bun simţ. Ăsta a fost motivul pentru care practic eu la începutul lui 2005 am ieşit public critic, pentru a arata ca nu cota unica este de vina in scaderea vedeniturilor la buget, ci lipsa de bun simt a celor care clamau ca o sustin in timp ce o compromiteau prin tot ce faceau. Din păcate, o măsură în care eu şi mulţi oameni de bună credinţă ca mine am crezut a fost preluată din punct de vedere politic de nişte oameni care nu credeau în ea. Vedem că aceiaşi oameni astăzi vorbesc de posibilitatea de a reintroduce cotele progresive. Ei nu credeau în ea, au văzut –o ca oportunitate electoralara. Să nu uităm, în 2004 din punct de vedere economic şi social, asta a fost singura masura din programul de guvernare al Aliantei DA, care a provocat mediul de afaceri, a fost atuul programului. Revenind, asta cred eu că înseamnă bun simţ, înseamnă să nu te gândeşti strict la buzunarul tău şi să accepţi că stabilitate şi predictibilitate înseamnă în primul rând bază mare. Orice sistem, pentru a fi stabil, are nevoie de baza mare. Avem exemple si in natură, nu?
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu